Lansarea volumului de eseuri NOSTALGIA IZBĂVIRII de Nicolae Grigore Mărășanu

Cu prilejul zilei de naștere a Poetului Național Mihai Eminescu, sărbătorită ca Ziua Culturii Naționale, Muzeul Brăilei va găzdui, miercuri, 15 ianuarie, la ora 17 lansarea volumului de eseuri NOSTALGIA IZBĂVIRII de Nicolae Grigore Mărășanu, recent publicat la Editura G&S Cultura Națională, în decembrie 2024.
Evenimentul se va desfășura într-o atmosferă de sărbătoare culturală, iar oaspeții sunt invitați să participe la această manifestare deosebită. Vor lua cuvântul în cadrul lansării personalități de prestigiu din lumea literară, printre care:
- Adriana Bănică Petre, critic literar
- Prof. dr. Viorel Coman, critic și istoric literar
- Prof. dr. Daniel Kițu, poet și critic literar
- Conf. univ. dr. Valentin Popa, romancier și critic literar
- Conf. univ. dr. Bălan Zamfir, prozator și cercetător principal la Muzeul Brăilei.
Volumul „NOSTALGIA IZBĂVIRII” explorează teme variate, având printre capitolele sale titluri sugestive, precum: „Paradoxul tragicului grec”, „Tensiuni și sens la Eliot”, „Sanctificarea muzicii și efectul Bocelli sau despre infirmitatea învingătoare”, „Pound – poet literar sau poet al vieții?”, și „Paradoxul Daniel și modelul celor trei asceze”, dar și altele.
Organizatorii și autorul le mulțumesc anticipat tuturor celor care vor onora cu prezența acest eveniment cultural important.












Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu